Și, îl vom mai numi pe Cezar Ivănescu, alături de puțini alții dintre noi, om nemaculat de nicio închinare. Om curat și, în curățenia lui, neînfricat ca un gladiator de neam înalt. Pe Cezar Ivănescu îl venerez ca poet și îl onorez ca om, așa pătimaș cum este și uneori nedrept în numele unei mai înalte dreptăți. Așa violent cum poate să pară celor care nu‑i cunosc nici generozitatea de mare senior al inimii, nici suava blândețe.
Petru Creția
Cezar Ivănescu este o figură incomodă, de un orgoliu supradimensionat, gata chiar de excese și nedreptăți în fața unor confrați (…) și asta contează contraproductiv în sociologia succesului. În realitate, dincolo de crisparea fiziognomică, se ascunde un suflet de o candoare dezarmantă, de o generozitate (…) care, de cele mai multe ori, se-ntoarce împotriva lui Cezar Ivănescu însuși.
Theodor Codreanu
Pledez cu convingere și pe baza criteriilor de valorizare general acceptate că Ivănescu este unul dintre cei mai de seamă poeți din toate timpurile. Cercetătorul de azi și de mâine este (va fi) în măsura să susțină cu noi argumente afirmațiile mele. Atât.
Petru Ursache
Ciprian Tomica (verified owner) –
Biobliografia lui Cezar Ivănescu ar fi trebuit să înceapă odată cu nașterea lui Eminescu, continuată în paralel cu cea a lui Nicolae Labiș, Marin Preda și lăsată întru eternitate să se scrie în continuare, deoarece pare a nu avea sfârșit.