„Reportajele lui Viorel Ilișoi te prind și te țin strâns, ca într-o îmbrățișare, până la sfârșit. Cele din volum te și urmăresc mult timp după aceea.”
„Cele mai frumoase reportaje”, cartea apărută în 2017, s-a epuizat și nu voi mai tipări. A fost citită de mulți, măcar o dată pe săptămână tot o mai cumpăra cineva chiar în ultima vreme, la 6 ani de la apariție, a fost lansată în vreo 20 de orașe, premiată, a strâns multe cronici favorabile, se studiază la facultate, se dă cadou, se comentează. M-a surprins și pe mine, reporterul, că o carte de reportaje poate fi receptată atât de bine într-o țară unde nici beletristica nu umblă „cu sandale de aur” – ca să fac o trimitere, deloc trufașă, la ceea ce spunea Zaharia Stancu despre „Desculț” al său.
Mi-s tare dragi poveștile din cartea asta, de aceea mi-am zis să n-o scot definitiv din oferta editurii GRI, să mai tipăresc câteva exemplare pentru nostalgici, pentru întârziați, pentru cititorii noi care ar putea să apară. Să fie acolo, că nu cer demâncare. Și ca să mai împrospătez puțin raftul virtual, am alcătuit o ediție nouă. Am revăzut textele din prima ediție, am rescris unde a fost cazul, am îndreptat greșelile de scriere (ah, corectura!) și erorile de machetare (erau și rânduri constituite dintr-o singură silabă, că atât m-am priceput la prima carte machetată de mine), am adăugat 100 de pagini noi (sunt 512 acum) și am schimbat coperta. Ediția a doua, revăzută și adăugită”, e mult mai îngrijită, mai bogată, cred că și mai frumoasă, abia aștept să vină acasă și s-o strâng în brațe.
Din păcate, din lipsă de fonduri, cartea asta apare tot pe hârtie volumică și cu copertă simplă, nu cartonată și cu supracopertă, cum mi-aș fi dorit. Ar fi fost prea scumpă inclusiv pentru cititori. Poate cânda, într-o vreme fără ciolaci și ciuci analfabeți economic, care rup cu dinții din micile și foarte micile afaceri, voi tipări o ediție elegantă, chiar de lux, bibliofilă. Deocamdată să citim cu pasiune cărțile editate modest, cât se poate, fiindcă până la urmă conținutul e mai important.
Viorel Ilișoi
Textele lui Viorel Ilișoi, un maestru unanim recunoscut al reportajului, duc cu gândul la marii înaintași Brunea Fox și Geo Bogza. Autorul a îmbrăcat hainele gunoierilor și a lucrat alături de ei pentru a le cunoaște viața, a fost controlor de bilete în tramvaie, zilier într-o livadă de mere, pacient într-un spital de obezi, a stat alături de copiii bolnavi de cancer sau în mijlocul unei ultime șatre de nomazi, a urcat în sate părăsite, din munți, sau a coborât în mizeria urbană a drogaților și a hoților de buzunare.
De peste tot, asemenea unui neobosit colecționar, el s-a întors cu povești de viață autentice, pe care le-a redat cu o forță ce te face să simți fiecare frază ca o apăsare sau ca o mângâiere. Nu poți rămâne indiferent la un text scris de Viorel Ilișoi: ori râzi la dialogurile absurde ale căldărarilor, ori te sufocă nodul din gât când citești despre bătrânii care se adună la o petrecere după 60 de ani de la terminarea liceului, ori râzi și plângi în același timp – ca la povestea pacienților din spitalul de obezi, „infernul celulei adipoase”. Emoția năvălește de peste tot, ducând cu ea, ca un șuvoi, o cantitate mare de informație, ridicând deasupra textului, mereu, un mesaj cald, uman, care face din textele lui Viorel Ilișoi să fie mai mult decât niște reportaje: adevărate manifeste pentru om, pentru viață.
Viorel Ilișoi este un scriitor și jurnalist român cunoscut pentru stilul său narativ, dar și pentru reportajele sale profunde și emoționante. Este apreciat pentru talentul de a îmbina elementele jurnalistice cu o profunzime literară care reușește să atingă cititorii. Multe dintre reportajele sale au fost publicate în reviste și ziare importante din România, iar scriitura sa este caracterizată printr-o atenție deosebită la detalii, sensibilitate și empatie față de subiectele abordate.
Viorel Ilișoi –
Domnul Ilișoi este un om fericit. E atât de pasionat de ce face, încât suportul (dacă nu beneficiul) material al activităţii profesionale a devenit irelevant. Un adevărat jurnalist nu scrie pentru bani; pentru avantaje materiale; pentru resurse și putere. Un jurnalist scrie pentru că nu poate face altfel. Viorel Ilișoi e atât de înrobit meseriei lui, încât și-a modelat viaţa cu ea. Ziaristul român – el este. (DANIEL CRISTEA-ENACHE)
Viorel Ilișoi a devenit unul dintre cei mai mari autori români de reportaje. Un povestitor cu har de la Doamne-Doamne și din propriile forțe. Un F. Brunea-Fox al ultimelor două decenii, om cu căutatură adâncă, unul care reușește să decupeze realitatea cu bisturiul și să o readucă la viață cu suflul scriiturii. Și unul care o face ca și cum nu ar putea să fi făcut altceva în ultimele zece vieți. (ALEX. SAVITESCU)
Capacitatea lui Viorel Ilișoi de a observa detaliul relevant, de a scoate din banalul cotidian povești zguduitoare și de a le spune celorlalţi, cu har de povestitor moldovean (și e moldovean, de la Botoșani) și întotdeauna cu grija de a lăsa o portiţă de fugă prin umor, autoironia și sensibilitatea îl fac deosebit. Nu are faima de care se bucură „analiștii“ politici, nici trecerea unor experţi-înorice-la-tv, dar are farmecul rar al reporterului pursânge în care zace întodeauna un scriitor. (CLAUDIU TÂRZIU)
Ani de zile, Viorel Ilișoi, poate cel mai bun autor de reportaje din presa scrisă de la noi, a practicat o formă de rezistenţă rară: s-a încăpăţânat să facă reportaj clasic, de anvergură, cu predocumentare, mers pe teren, verificări și scriitură cvasiliterară – o specie marginalizată de mulţi directori de publicaţii din cauza costurilor mari de „producţie”. (MIHNEA MĂRUȚĂ)
Maestrul reportajului literar contemporan românesc este, fără niciun dubiu, Viorel Ilișoi. Acesta și-a asumat în termeni lipsiți de echivoc statutul de „ziarist“, deși textele sale sunt orchestrate după toate regulile literaturii. Și, mai mult decât atât, ele sunt adunate în volume atent construite, care se citesc dincolo de interesul stârnit de subiectele lor. Ceea ce înseamnă că Viorel Ilișoi este prozator în adevăratul înțeles al cuvântului. Și încă ce prozator! (BOGDAN CREȚU)
În scrisul lui Viorel Ilișoi se remarcă apetența pentru teme care pot alcătui, luate împreună, bineînțeles, o frescă a societății românești contemporane, compusă cu atenția acordată detaliului semnificativ și cu răbdarea acordată documentării amănunțite. Dând la o parte tehnicismele inerente unui reportaj jurnalistic, există în „Cele mai frumoase reportaje” mai multă literatură decât în multe cărți scrise exclusiv cu intenție literară. (CĂLIN CRĂCIUN)
Viorel Ilișoi este cel mai bun autor de reportaje pe care l-am cunoscut. Este un jurnalist pursânge și asta a făcut vreme de treizeci de ani, n-a părăsit meseria aceasta, dar jurnalistul, având un extraordinar talent de povestitor, a devenit, mai degrabă fără voia sa, un excelent scriitor. (LIVIU ANTONESEI)
Jurnalist, reporter și povestitor prin tot ceea ce face și scrie, cu aplomb, răbdare și o fină ironie, Viorel Ilișoi nu vrea să facă dreptate, nici să fie de partea binelui, doar consemnează ceea ce i se pare lui că merită. Și totul este de analizat și repovestit, după cum îi taie capul și inima pe acest om deja matur și pe copilul
rămas veșnic jucăuș din el. (CRISTINA MANOLE)