Prizonierul © IRINA MUNTEANU

30,00 lei

Roman polițist (Subtitlu: „Crimă la Comitetul Central”)
Editura GRI, 2021
264 pagini

Irina Munteanu, jurnalistă din Grupul Reporterilor Independenți, vine în a doua ei carte polițistă cu o crimă senzațională din lumea presei. Același comisar Mario Cristescu, din „Crimă la Grădina Botanică”, îi pândește pe ziariști prin labirintul anchetelor, dar fără succes. Aparent, nu există un mobil al crimei. Până în ziua în care urmăritor și urmărit ajung față în față, iar comisarul își dă seama că zidurile create în jurul nostru de traumele din comunism duc uneori la crimă.

309 în stoc

Timp de 20 de ani am fost jurnalist, am scris reportaje, am călătorit prin România și prin alte țări, am cunoscut oameni săraci și oameni bogați, oameni răi și oameni buni, oameni cu carte și analfabeți și de la fiecare am avut ceva de învățat și ceva de adunat, pentru a povesti mai apoi.

La un moment dat, n-am mai putut să-mi fac meseria așa cum trebuie. N-au mai fost bani de deplasări și de salarii, iar ziarele au renunțat la reporteri. Însă nu știam să trăiesc altfel și am continuat să întâlnesc oameni și să adun povești. Apoi, a trebuit să le și spun. Așa m-am hotărât să scriu romane. Polițiste, pentru că îmi place foarte mult să citesc romane polițiste și pentru că îmi place să dezleg mistere. Și să mi le imaginez.

Am încercat în acest nou roman, Prizonierul, la fel ca și în primul meu roman, Crimă la Grădina Botanică, să inventez un mobil al crimei mai puțin obișnuit și să leg trama de o documentare serioasă asupra unui subiect despre care nu găsești prea multe informații pe internet. În primul roman, acest subiect este viața naturalistului Dimitrie Brândză, care a întemeiat Grădina Botanică din București. În Prizonierul, clădirea fostului Comitet Central.

IRINA MUNTEANU

Informații suplimentare

Greutate 240 g
Dimensiuni 20 × 13 × 2 cm

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Prizonierul © IRINA MUNTEANU”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ați putea dori, de asemenea…