Cartea asta o citești din cel puțin trei motive:
- Îți place USR-ul.
- Detești USR-ul.
- Speri că nu toate partidele sunt aceeași mizerie. Nu mai spera. Aceste mărturii din culisele USR te vor goli de speranțe și te vor lecui de iluzii, ceea ce înseamnă că te vor face mai puternic.
CUPRINS
Dan Lungu – Notă asupra ediției
Cornel Zainea – Cum am eșuat să devin politician sau Cum am reușit să nu devin politician
Vlad Teohari – Versus Homo Politicus
Andreea C. Talmazan – Haștag Mercur retrograd
Alexandru Surcel – Scurtă istorie a USR-ului, așa cum am trăit-o eu
Naomi Reniuț – Depinde de conștiința fiecărui lider cât de jos alege să coboare
Mircea Pricăjan – Iluzii necesare
Mădălina Petrea Popescu – #rezist în filiala USR Iași
Ioana Novac – Pe cine salvăm și cine ne salvează
Dragoş Moldovan – Ăsta e USR-l: o mare minciună
Ilinca Macarie – Povestea mea în Uniunea Salvaţi România
Anca Lupu – Et in USR ego!
Dan Lungu – Am fost și eu în politică (reconstituire în palimpsest)
Norbert Kolozsvari – USR putea mult mai mult
Mihai Goțiu – USR. O perspectivă eco-teroristă
Anca Goja – USR Maramureş şi cuvintele magice
Ştefan Gherghel – A little bit of this, a little bit of USR
Dumitru Dobrev – Mic compendiu de istorie a USB/USR
Luminița Corneanu – Cum mi-am abandonat insigna de userist
Dan Cazacu – Sentimentul schrödingerian al ființei
Olimpia Ardelean – Povestea semnăturilor false din campania „Fără penali în funcţii publice”
Emanuel Stoica – Câteva lecții învățate în USR
Index
Stefan (proprietar verificat) –
Se spune că învingătorii scriu istoria. În cazul de față, avem perspectiva cu atât mai utilă a „învinșilor” din luptele interne din USR: oameni excluși din partid, sau care s-au retras, dar și câtiva care erau încă membri când scriau textele (Vlad Teohari încă era, a demisionat în februarie 2022; Goțiu cred că încă e membru). Destule din scandalurile interne au ajuns în presă, dar nu mereu poți înțelege mare lucru din știrile scurt pe doi. Aici avem măcar punctul de vedere al unor persoane din interior. Sunt oameni care au fost în conflict cu conducerea partidului (majoritatea) și / sau cu conducerea de filială (sunt câteva voci critice la adresa conducerii USR Iași, cu Cosette Chichirău în frunte, dar și USR Maramureș); destui „nicușoriști” deși, așa cum ni se explică, asta înseamnă doar oameni care au intrat în partid pe vremea lui Nicușor, mai degrabă decât să desemneze o orientare clară politică, dar și câțiva auto-intitulați „progresiști”.
Nu toate textele sunt la fel de interesante, evident. Un bun punct de început mi se pare textul lui Dragoș Moldovan, cu accent pe USR Maramureș (autorii au fost puși în ordine alfabetică inversă după numele de familie, cam ghiduș redactorul). Mi s-a părut că dă cele mai multe situații concrete urâte, cu aranjamente urâte, fără a omite numele celor vinovați. Probabil e și cel mai expus la eventuale procese, dar are și cele mai multe detalii „juicy”. Târgul echipei Barna cu șeful filialei pentru susținerea echipei în biroul national; mărturisirea la bere a unui om din echipa „tehnocrată” că „N-am reușit de data asta, dar sigur reușim data viitoare să-i luăm partidul lui Nicușor”; metodele murdare de a vota candidații „care trebuie” la alegerile interne din filială. Sunt câțiva oameni cu vechime, care povestesc istoria partidului de la început (de exemplu Alexandru Surcel și Dumitru Dobrev), cu campania lui Nicușor din 2012, discuțiile despre formarea partidului, atragerea „tehnocraților”, discuțiile cu Cioloș etc. Cam toți spun că a fost o decizie comună de a forma un partid și că actualul primar al Bucureștiului nu viza decât un partid local, orientat pe problemele capitalei. Deci pare cam neplauzibil ce spunea Moise Guran în altă parte, că Nicușor făcuse special statutul într-un anumit fel și pusese oamenii cheie pe posturi ca să țină de putere; probabil sunt mai degrabă proiecțiile sforarilor din tabăra cealaltă, pentru ei „nu sunt oamenii noștri” fiind totuna cu „i-a pus Nicușor”. Sunt destule chestii urâte, cam toate apărute deja pe alte canale: scandalul semnăturilor de la campania „Fără penali”, metoda „autobuzelor” pentru a ieși voturile cum trebuie, dar și unele lucruri de care nu știam. De exemplu, Goțiu susține că Ghinea ar fi condiționat intrarea în USR de renunțarea la candidatura jurnalistului, și că i-ar fi făcut sesizări disciplinare interne. Pe de altă parte, unii autori doar reiau scrisori sau postări mai vechi (Dan Lungu sau Mădălina Petrea Popescu)
Cine sunt personajele negative? Din ce am înțeles eu, nu atât Cioloș și oamenii din PLUS, cât echipa „tehnocraților”, intrată în partid în 2016: Ghinea, Barna, Năsui, Drulă. Ghinea este menționat de multe ori ca persoană implicată în sforării și jocuri murdare; se potrivește cu informații apărute pe rețele de socializare, dar totuși aveam dubiile mele. Îmi plăcea cum scria în „Dilema veche”, și mă gândeam că un tip care scrie bine nu are șanse să aibă o înclinare practică atât de bună spre politică; se pare că m-am înșelat. Câteodată, și oameni mai vechi sunt acuzați de abuzuri, de exemplu Cosette Chichirău. Nici Clotilde nu iese prea bine din carte, deși la ea nu sunt atât acuzații concrete cât remarci legat de caracterul ei („e ultraconservatoare”, „are coatele extrem de ascuțite”, „nu tolerează opiniile disidente” ne spune Dumitru Dobrev).
Pe de altă parte, textele nu sunt tocmai foarte recente: dacă am dedus bine, cele mai noi sunt din 2021, iar multe sunt scrise înainte să iasă USR de la guvernare, și deci și înainte de mandatul Cioloș la fruntea partidului. Din păcate, s-au mai întâmplat destule în partid de atunci. Cioloș și PLUS apar destul de rar; fostul prim-ministru e menționat mai mult când e vorba de discuțiile pentru intrarea lui în partid în 2016. Probabil experiența „coabitării” cu PLUS nu a fost prea lungă pentru mulți din autorii textelor. Nici Drulă nu apare prea des deși, în relatarea Olimpiei Ardelean, se pare că a participat și el la sancțiunarea persoanelor cu opinii contrare conducerii (el oricum fiind, cred, membru în biroul național care tăia și spânzura). Dealtfel, e foarte util indicele de nume de la sfârșit, deși am găsit câteva omisiuni.
Detaliile pot deveni repetitive; când ți se explică a cincea oară cum e cu autobuzurile, deja devine obositor; sau cum era cu Biroul Național, 13 voturi contra 12. Nu-mi dau seama dacă se putea face o triere a textelor. Unii autori se exprimă foarte vag când fac acuzații; de exemplu Vlad Teohari, care era încă membru, deși dăduse partidul în judecată. Dar overall, mi se pare o lectură interesantă pentru cine vrea să înțeleagă ce s-a întâmplat în USR în anii 2016-2020, și poate o lectură utilă pentru cine vrea să intre în politică.